Era doar o glumă

„Era doar o glumă” este folosit prea des pentru a face rău cuiva, negând apoi că ai făcut ceva rău

De ce „era doar o glumă” nu e niciodată distractiv?

Atunci când cineva spune ceva răutăcios, iar apoi continuă cu „era doar o glumă”, încearcă să vă rănească și apoi să vă refuze dreptul de a fi supărat în legătură cu asta. Aceasta intră în sfera manipulării, deoarece ajută persoana să scape de responsabilitatea pentru acțiunile sale. Și mai mult, permite persoanei să vă respingă și să vă ridiculizeze dacă vă plângeți. Eventual insinuează că sunteți prea sensibil(ă) sau amenință că încheie relația.
Uneori puteți avea senzația că aveți următoarele opțiuni: să suportați ridiculizarea sau să pierdeți relația.

Care este diferența între tachinarea inofensivă și tachinarea rea?

Unul dintre aspectele cele mai generatoare de confuzie ale bullyingului este faptul că este etichetat atât de ușor drept tachinare inofensivă. Iată cum se poate face diferența:

Tachinarea inofensivă
Simți că autorul tachinării te place.
Nu simți că autorul tachinării dorește să te umilească.
Dacă decizi că nu îți place, îi poți transmite asta, iar persoana încetează.

Tachinarea rea neintenționată
Nu îți place.
Autorul tachinării fie nu știe cum te simți, fie îți respinge sentimentele pentru că nu înțelege cât de intense sunt acestea.
Dacă îi spui persoanei să înceteze, aceasta încetează.

Tachinarea răutăcioasă
Tachinarea are scopul de a te face să te simți prost, să ai o nesiguranță sau o jenă
Ești tachinat(ă) legat de ceva despre care alte persoane știu că te face să te simți nesigur(ă).
Dacă te aperi, ești luat(ă) în zeflemea sau ești respins(ă) pentru că ai fi prea sensibil(ă) sau nu ai putea suporta o glumă.
Tachinarea nu încetează.

Tachinarea inofensivă
Tachinarea inofensivă este unul dintre reperele unei mari prietenii. O persoană căreia îi pasă de tine, te cunoaște suficient de bine și se simte confortabil cu tine te poate tachina și poate râde cu tine - „cu tine” (nu „de tine”) reprezentând o condiție esențială. În cazul tachinării inofensive nu există intenția de a te umili, iar autorul tachinării înțelege care este zona ta „De-aici încolo nu mai e de glumă”- lucrurile specifice legat de care nu dorești să fii tachinat(ă). Persoana tachinată știe dacă autorul tachinării o place și știe că motivația acestuia nu este legată de a o umili. Dacă persoana tachinată spune că nu îi place, comportamentul va înceta.

Tachinarea rea neintenționată
E ușor să tachinezi pe cineva și să nu știi că îi rănești sentimentele. Am făcut toți acest lucru și ni s-a făcut tuturor acest lucru. Este întotdeauna dificil să spui unei persoane pe care o placi că nu îți place ce face. Însă când intenția nu este răutăcioasă (asta nu înseamnă că nu ar fi „insensibilă”), odată ce autorul tachinării înțelege impactul comportamentului, va trece peste propriile apărări și își va cere scuze sincere, deoarece înțelege că rănește o persoană de care îi pasă. Persoana tachinată va ști că nu simte că autorul tachinării ar dori s-o umilească, însă acesta nu știe cum se simte persoana și că a rănit-o.

Tachinarea răutăcioasă/Atacul verbal

Tachinarea rea nu este de fapt „tachinare” în adevăratul sens al cuvântului, fiindcă ar însemna că este inofensivă. Este mai degrabă un atac verbal, fiindcă atacurile sunt direcționate spre zonele în care victima se simte cel mai vulnerabilă și expusă și produc cea mai mare durere.  Atacul verbal vizează exact zona „De-aici încolo nu mai e de glumă” menționată mai devreme. Și cine altcineva decât cei apropiați știe care sunt acele lucruri? Poate apărea și înăuntrul și în afara cercului de prieteni și, în orice caz, este un atac sub centură menit să pună ținta cu botul pe labe (mai jos decât autorul tachinării pe scara socială). Strategia clasică este atacul necontenit asupra subiectului, ce garantează umilirea  maximă.

Apoi autorii nu iau ținta în seamă atunci când aceasta se apără, spunând: „Nu știi de glumă?”, „Ce atâta tam-tam pe tema asta?”.  Frustrant când ți se spune că nu știi de glumă este că cel care te-a rănit nu mai poate fi făcut responsabil. Mai mult, persoana tachinată ajunge să-și ceară scuze pentru ripostă („Îmi cer scuze, m-am purtat aiurea.”) sau să nu riposteze deloc ca să nu-și piardă poziția în grupul de prieteni. Persoanele nu pot tachina persoanele care le sunt „superioare” din punct de vedere social. Dacă fac acest lucru, persoanele care dețin puterea le vor pedepsi spunând ceva care le va pune cu botul pe labe. Uneori, persoana se autosabotează cu comentarii denigrante sau cerându-și scuze necontenit, restabilind astfel echilibrul în grup.

Tachinarea răutăcioasă în cadrul grupului are ca scop menținerea ordinii sau pedepsirea cuiva care a încălcat regulile. În afara grupului, aceasta are ca scop menținerea puterii grupului față de comunitatea din care face parte. De ce fac oamenii asta, mai ales când „știu” că nu e bine? 

Mai ales la începutul adolescenței, oamenii schimbă frecvent prietenii și este normal ca aceste schimbări să creeze un grad mare de anxietate. Când se întâmplă aceste lucru, se întâmplă frecvent ca persoanele care au fost prietene să se întoarcă una împotriva celeilalte, iar atacurile verbale pot fi atroce. Când o persoană părăsește un grup pentru altul, persoanele părăsite se simt respinse, însă reprimă acest sentiment convingându-se singure că ar trebui  să fie supărate pe respectiva persoană fiindcă e „înțepată” și „falsă”.

Traducere și adaptare din: Wiseman, Rosalind (2011-01-20). Queen Bees and Wannabes: Helping your daughter survive cliques, gossip, boyfriends & the new realities of Girl World (pp. 210-211). Little, Brown Book Group. Kindle Edition.